miercuri, 13 martie 2024

 REGIUNEA ÎNTĂRITĂ FOCŞANI-NĂMOLOASA-GALAȚI -

 DRUMURI, CAI FERATE, PODURI

 Planul Regiunii Întărite Focşani-Nămoloasa-Galați (FNG) a avut la bază memoriul lui Schumann care se apropia destul de mult de ideile expuse in memoriul Comisiei Manu din 1882,în Comisia de Apărare și care propune guvernului însuşirea şi materializarea planului.Ulterior, analizând detaliat planul prezentat de Schumann, în cooperare cu acesta, timp de aproape doi ani s-au efectuat o serie de modificări importante care au dat o elasticitate mai mare structurii defensive de ansamblu a regiunii fortificate, conferindu-i proprietăți tactice inexistente în proiectul original. Desigur, studiile s-au prelungit, deoarece abia în ultimele luni a anului 1887 comisia a primit, prin intermediul maiorul Al. Pavio, şeful comisiei de receptie de Grusonwerk (turele și blindaje cazemate), planurile şi proiectele de execuție a unei baterii normale concepute de Schumann și căpitanul Altherr Schmidt.La proiectele de ansamblu şi planurile speciale a contribuit şi maion loan Culcer cu hărțile necesare acestor lucrări realizate în timpul iernii 1887-1888.

Modificări la proiectul lui Schumann au adus generalul de brigadă Anton Berindei, şeful Direcţiei Generale a Lucrărilor de Fortificații si Colonel Zamfir Gheorghiu,comandantul Reg.2 Geniu Focșani și din 1888 șef al Direcțiunii Lucrărilor de Fortificații a Regiunii Întărite/Direcţia Generală a Lucrărilor de Fortificații.

 

Regiunea Întărită F.N.G., 1902-gen.Gheorghiu cu un grup de ofițeri

O schimbare esențială a constituit-o mutarea poziției întărite de la Buzău la Focşani. Ca urmare acest complex de fortificații a fost numit Regiunea întărită Focşani-Nămoloasa-Galat (FNG). FNG acoperea un front de circa 72 km de-a lungul Siretului şi era compus din 3 capete de pod botezate după numele localităților amintite (numite în epocă şi fronturi cuirasate sau fronturi.

Regiunea Întărită Focşani-Namoloasa-Galati a fost prevăzută cu o serie de facilități (drumuri, poduri, căi ferate) destinate să înlesnească deplasarea materialului cuirasat, a trupelor de artilerie şi infanterie în cadrul fronturilor. Pentru plantarea în scop defensiv a terenurilor din jurul bateriilor, a acostamentului drumurilor şi pentru mascarea deplasărilor trupelor, în cadrul fiecărui front a fost organizată câte o pepinieră cu material săditor. Cursul Siretului, râul cu debitul cel mai mare, care in fiecare an producea inundații, a fost protejat, mai ales în zona podului metalic de la Lungoci, cu un diguri de apărare.

Drumurile de centură şi drumurile "radiale" (în cadrul grupurilor şi bateriilor)

  Inițial, drumurile au fost realizate de armată, însă după 1893 întreținerea lor a revenit, conform legii, în sarcina locuitorilor comunelor din zona Regiunii FNG, care efectuau prestatie in zile muncă (transport pietriş, nivelare, astupare gașe pe drumuri etc). În general, amenajarea, completarea şi întreținerea drumurilor s-a efectuat permanent până în 1916. Drumurile erau acoperite cu pietriş (în epocă se utiliza termenul „împietruire”. La toate fronturile, existau probleme mai ales drumurile "radiale", dintre linii, cele care creau probleme, pe timp de ploaie, transportului tunurilor spre bateriile din linia I. O atenție deosebită s-a acordat întreţinerii drumului de acces spre podul Lungoci, dat la începutul secolului al XX circulației publice, deteriorat din cauza transportului de cereale.

Au existat probleme permanente mai ales la Galaţi, din cauza inundațiilor provocate de Siret la Lacul Brateş, şi a faptului că la Grupul nr. 7 nu se finalizaseră exproprierile pentru drumuri, cărucioarele cupolelor de 53 mm trebuiau să traverseze terenuri arate pentru a ajunge în linia I. În perioada 1907-1908, în cadrul Frontului Fortificat Galati, care era străbătut de văi şi cursuri de apă, s-au înlocuit o serie de poduri şi podețe vechi, putrezite, aflate pe şoseaua de centură.

Căile ferate

 Regiunea întărită FNG, spre deosebire de Cetatea Bucureşti, nu a dispus de un sistem de cale ferată propriu. Ea a beneficial însă de căile ferate naționale administrate de CFR.

În vestul Regiunii Întărite FNG, se afla calea ferată Suceava-Bacău-Focşani-Buzău-Ploieşti-Bucureşti, cu ramificație la Tecuci. În estul regiunii, se aflau liniile Tecuci-Galaţi şi Bârlad-Galați, care treceau prin defensiva realizată de fortificațiile frontului.
In folosul regiunii, s-a realizat în primăvara anului 1888 o scurtă cale ferată de la gara Focşani la magaziile de depozitare ale artileriei pentru materialele grele primite de la Grusonwerk (tunuri, cupole fixe).
În afara căilor ferate naționale, s-a simtit nevoia construirii unui drum de fier strategic destinat Regiunii Întărite FNG. In 1890, căpitanul loan Casimir a primit misiunea să realizeze studiile necesare pentru construirea unei căi ferate pe traseul  Cotești (sud-vest Focşani)-Blehani (Nămoloasa)-Vădeni (sud-vest Galați), care însă nu s-a realizat. În schimb, s-a construit ramificația Tecuci-Fǎurei-Feteşti, destinată Regiunii FNG, semnalată în 1893 de locotenent-colonelul rus Reiss, aflat într-o misiune informativă secretă.
Pe lângă cale ferate cu ecartament normal, fronturile regiunii FNG, au mai dispus și de căi ferate înguste tip Decauville, folosite pentru trafic restrâns în cadrul acestora, cu ecartament de 50 cm (Focșani) şi 60 cm (Galați). Cea de la Galați dispunea în 1907 de 3 locomotive şi 30 vagonete.

Podurile fixe și mobile

Pentru manevrele trupelor în cadrul Frontului Fortificat Nămoloasa,considerat a fi ca un cap de pod peste Siret,a fost construit un pod fix, metalic, intre Lungoci- Nănești și au fost amenajate două zone pentru întinderea, în caz de necesitate, a doua poduri de pontoane.

 


Construcția podului metalic a început in aprilie 1890 și a fost încredințată companiei franceze Compagnie Five-Lille din Paris, reprezentată de Guerin şi Pellerin, firmă cu experiență în utilaje confecții şi podurile metalice (poduri construite în Spania,Egipt, România, China, Brazilia, Argentina). Într-un raport din 29 mai/11 iunie 1891, generalul Anton Berindei, directorul Direcției generale a lucrărilor de fortificații, consemna că au fost montate chesoanele culeelor podului", iar mașinile necesare erau montate pentru a se trimite în camerele de lucru ale culeelor şi pilelor podului" aerul comprimat. Podul a fost finalizat in toamna anului 1892, fiind destinat inițial doar circulației militare. După datele furnizate de locotenent-colonelul Reiss în octombrie 1893, pentru construcția podului s-au folosit 1.300 t de fier şi fontà, acesta având dimensiunile 370 m lungime, 4,5 m lățime şi rezistența pe metru lungime de 100 kg. Podul fusese construit după sistemul Wilwil (francez) şi era mobil (o jumătate putea fi retrasă pe malul drept, spre Nănești, cu ajutorul unor galeți și şine), tablierul find fix. Era podit cu lemn. Exercițiul de retragere a tablierului a fost efectuat, după modificări ale construcției aduse de firma Five-Lille, doar în primul an de la inaugurarea sa.
Întreținerea podului crea însă probleme. În iunie 1912, generalul de divizie Mihail Boteanu, directorul superior şi inspector general al Geniului, a întocmit un referat către generalul lon Argetoianu, ministrul de Război, prin care arăta că eroziunea malului drept putea să ducă la distrugerea lui. În urma propunerii sale, întreținerea a fost încredințată Serviciului hidraulic al Ministerului Lucrărilor Publice.
Pentru protejarea podului metalic de la Lungoci, în 1892-1893 s-a construit un dig de
de apărare împotriva inundațiilor Siretului, care a fost rupt in urma inundațiilor Siretului din 1897. El a fost refăcut şi consolidat In 1898 

În afara podului metalic de la Lungoci, au fost amenajate rampele pentru întinderea a două poduri de pontoane peste Siret.

 Prima, pentru podul A, se afla la cca 1050 sud,în aval de podul fix de la Lungoci, iar cea pentru podul B (înainte de vărsarea Râmnicului Sărat in Siret), la circa 2.140 m sud, în aval de podul A,în dreptul satului Fundenii vechi(azi dispărut),vest Nămoloasa. Regiunea FNG dispunea, din august 1893, de un pod de pontoane din lemn, lung de 300 m,preluat de la Corpul flotilei şi păstrat inițial la Barboşi, pentru a fi folosit pe Siret sau Dunăre,apoi mutat la Nămoloasa. 

Din 1898, a fost înlocuit cu materialul de pontonieri md. 1886 pentru 2 poduri râuri, cedat de Regimentul 1 geniu din Bucureşti şi depozitat la Cazarma pontonierilor de la Nămoloasa.

 

INSTRUCTIE A B.PO/R.2 GENIU FOCȘANI-CAZARMA NĂMOLOASA

 Vechiul material a intrat în dotarea Batalionului de pontonieri de la Brăila şi a fost remizat la Barboși, find destinat Frontului Galați.În 1907, s-a constatat că starea celor 2 poduri mobile de la Nămoloasa läsa de dorit, deoarece materialul nu mai fusese folosit de multă vreme.

 

P.T. AL B.PO./R.2 GENIU FOCȘANI   IN AVAL DE PODUL FIX LUNGOCI

Pepinierele fronturilor

Organizarea acestora a început în 1890, sub conducerea inginerului silvic Danielescu , fiind destinate producerii materialului săditor necesar defensivei apropiate şi mascării fortificaților (plantații în șanturi,glacisuri și în jurul bateriilor)

 Activitatea serviciul   pepinierelor s-a desfăşurat anual până la intrare a României în Primul Război Mondial. 

Din nov.1895, activitatea din domeniu,atât la Cetatea Bucureşti cât şi la Regiunea întărită FNG a intrat sub incidenta Serviciului Silvic, serviciu subordonat Direcției geniu din Ministerul de Razboi, care dispunea de un personal specializat  Regulamentul acestuia a fost pus în vigoare de la 1/13 aprilie 1896.
Materialul săditor din pepinierele FNG era format din arbuşti precum salcâmul, glădița sălbatică, roșcovul sălbatic, păducelul. Plantările au încep din 1892 şi au continuat anual, o parte din ele fiind înlocuite periodic. Aceasta s-a datorat mai multor cauze, cum au fost distrugerile cauzate de inundații în 1897 (la grupurile VII şi VIII de pe pe Frontul Galați), solul sărac (grupurile III, XII şi XIII-Frontul Focşani, VII şi VIII- Frontul Nămoloasa, grupurile IV și V-Frontul Galați). S-a constatat de asemenea, că plantațiile de la şoselele de centură şi radiante erau distruse repetat de locuitori şi de vitele acestora. Activitatea serviciul   pepinierelor s-a desfăşurat anual până la întrarea României în Primul Război Mondial. 

 La început Regiunea Intarita FNG se subordona Corpului  3 Amată, cu reşedinţa la Galati, care controla toate cele 3 fronturi care o compuneau.

Pe 29 aprilie /11 mai 1895, atributiile Corpului 3 Armată au fost preluate de nou creatul Comandament al Regiunii Întărite, cu reşedinta la Focşani, condus de generalul de brigada Mihail Pastia, comandantul Divizie 6 infanterie
  Considerand ca lucrările de fortificație de la FNG erau terminate, iar cele de Bucureşti se aflau aproape de final,ministrul de Război C. Poenaru a propus pe 19/31 ianuarie 1895, membrilor Comisiei Fortificaților organizarea comandamentelor Cetatea Bucureşti şi Regiunii FNG, comandamente Infiiințate pe 29 aprilie/11 mai 1895 prin decret regal. Cele două instituții aveau o organizare similară. Stabilirea planurilor de acțiune în cadrul regiunii întărite a revenit, din 1895, Comisiei de aparare, subordonată comandamentului FNG. Din 16/28 mai 1897, Comandamentul Regiunii FNG a fost desființat, iar atribuțiile sale au fost preluate de comandamentul Corpului 3 Armată, aflat cu reședința la Galați. Peste un an, din 1/13 iunie 1898, conform Regulamentului provizoriu asupra organizării apărării Regiunii Întărite, pe lângă comandantul Regiunii Întărite FNG, la conducerea fiecărui front fortificat a fost numit un comandant propriu.
După doi ani, pe 20 mai/1 iunie 1899, Comandamentul regiunii a fost reînființat, iar reședința s-a mutat din nou la Focșani. Din 1916. s-a creat Comandamentul trupelor destinate locurilor întărite, subordonat Diviziei 16 infanterie.
Pe 15/28 august 1916, Comandamentul Regiunii Întărite FNG, ca şi cel al Cetății București. se afla la dispoziția Ministerului de Război.
Pentru construcția, întreținerea și funcționarea fortificațiilor de la FNG, au fost angajate trupele de geniu (pionieri, telegrafie, pontonieri), artilerie de asediu, infanterie şi artilerie de câmp. Trupele de geniu s-au dublat, pe fondul implicării trupelor tehnice în activitatea de zi cu zi a armatei(conform Legii comandamentelor din 1882 ca fiecare corp de armata să aibă la dispoziție  câte unui batalion de geniu) cât și din nevoia continuării şi angajării în noi lucrări de fortificație
Pentru fortificarea liniei Siretului, încă de la 1/13 februarie 1887 s-a înființat cu o organizare aproape identică Regimentul 2 geniu cu resedința la Focsani pus sub comanda col Zamfir Gheorghiu El avea 3 batalione (unul de pontonieri), fiecare a 3 companii mixte de telegrafie şi săpători-mineri. Efectivul era de 1.171 de militari și asigura, cu câte un batalion, serviciile de geniu la Corpurile 3 și 4 armată. Patron spiritual era Sf. Martir Trifon (1 februarie).

 După Inceperea lucrarilor la Regiunea Intarita FNG, o parte din efectivele Regimentului 2 geniu a primit misiunea să realizeze fortificațiile de pe linia Siretului, iar alta parte a răspuns nevoilor corpurilor de armată la care se subordonau.
Prin Legea pentru organizarea puteri armate din 29 martie/11 aprilie 1908, votată la inițiativa generalului de brigadă Alexandru Averescu ministrul de Război, cele doua regimente de geniu au fost desființate, iar batalioanele de telegrafiști şi săpători-mineri au primit denumirea de batalioane de pionieri, fiind repartizate, câte unul, la fiecare din cele 4 corpuri de armată. În afara batalioanelor de pionieri, au fost organizate şi trupe de comunicații (telegrafie, batalioane de pontonieri şi de căi ferate, o companie de aerostație, de automobile,  de porumbei călători).

Legea din 1908 a statuat înființarea Batalionul pionieri de cetate ca unitate independentă, destinat lucrărilor de întreținere la fortificațiile de la București şi FNG
Până la legea din 1908, Regimentul 2 geniu dispunea de un Batalion de pontonieri, cu un rol important in cadrul Regiunii FNG. El avea detaşată la Nămoloasa o companie cu misiunea să asigure pentru capul de pod de la Nămoloasa întreținerea materialului pentru două poduri mobile şi paza, întreținerea şi exploatarea podului fix de la Lungoci.

In 1908, Batalionul de pontonieri de la Focşani a fost mutat la Brăila şi a lásat obiectivele menționate in paza unui detaşament de geniu. Din acest motiv, Corpul 3 armată, căruia i se subordona FNG, a propus înființarea trupelor specializate de geniu cetate (pontonieri, telegrafie, cai ferate, construcții noi şi întreținere), care ar fi preluat la Nămoloasa şi sarcinile pontonierilor, dar generalul Gr. Crăiniceanu, şeful Direcției 4 geniu,din Ministerul de Război,a ordonat ca manevrarea podului să fie luată în primire de artileriștii Regimentul 1 cetate. Lucrurile şi-au găsit rezolvarea prin înființarea Batalionului pionieri  de cetate. 

   

 

  REGIUN EA   ÎN TĂRIT Ă  FOCŞANI-NĂMOLOASA-GALA ȚI -  DRUMURI, CAI FERATE, PODURI   Planul Regiun ii   În tărit e  Focşani-Nămoloasa-Gala ț...